Un premiu şi o nominalizare Cannes.

Nanni Moretti a fost supranumit „un Woody Allen italian”, însă eticheta asta ni i se potrivește. În „Caro diario” aka „Dear Diary” (Dragă jurnalule) regizorul abordează filmul-jurnal, dar fără să facă o operă de cinéma vérité; tot ce vedem este atent plănuit și interpretat. Filmul are trei părți. Cea dintâi și cea mai bună este „Pe Vespa mea”, o scurtă cronică a călătoriilor zilnice ale lui Nanni Moretti. Cea de a doua, „Insule”, este cea mai explicit comică, însoțindu-i pe Nanni Moretti și un prieten al său în încercarea de a afla o insulă, niciodată găsită, unde să lucreze în liniște. A treia parte, „Doctorii”, înfățișează, tragic și memorabil, confruntarea lui Nanni Moretti cu cancerul. „Caro diario” abundă în digresiuni superbe, reflecții și citate cinematografice. Autobiografiile cinematografice sunt uneori narcisiste și obositoare, dar nu acesta este cazul aici. Respingerea patosului și a spectaculosului îi prinde bine lui Nanni Moretti. Toate întâmplările din film – de la chimioterapie până la vizitarea locului unde a fost ucis Pasolini – sunt prezentate cu maximă simplitate și directețe. „Caro diario” este un film entuziasmant despre experiențele de zi cu zi – despre călătorii, dans, stări meditative, boală, despre cum se bea un pahar cu apă. Puține filme ne arată cu atâta franchețe și bucurie ce înseamnă a trăi în lumea materială. (Adrian Martin, critic de film la The Age, autor, doctorant, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)