O nominalizare Oscar, o nominalizare Academia Europeana de Film.

Legaţi de sol, urmãrind pãsãrile zburând pe cer, ne-am apucat de acest film.
A trebuit sã mergem mai sus, cât mai aproape de pãsãri, atât de aproape, încât puteam atinge stelele cu mâna…
Cum de am reuşit? Omul a visat dintotdeauna la pãsãri. Cum să-ţi imaginezi mãcar cã vei fi printre primii care sã transforme un vis universal în realitate?
Voi purta mereu în memorie aceastã reuşită…

Cameramanul urmãrea mişcările gâştelor, asistentul încerca sã le dea la o parte pe cele care intrau prea aproape în camera de filmat… Şi aşa s-a terminat filmul în aparat.
Cu chipul iradiind, cu lacrimi în ochi, cei doi m-au privit, amuţiţi, încremeniţi. Mãiestria lor tehnicã şi rezultatul erau prea puţin importante; fuseserã părtaşi la zborul pãsãrilor, asta conta.

Dacã, timp de un an nu am mai aştepta schimbarea anotimpurilor, dacã ne-am îmbarca în cea mai fabuloasã cãlãtorie cu putinţă, dacã ne-am abandona oraşele şi satele pentru a face turul planetei?

Dacã am înţelege cã graniţele noastre nici nu existã, cã Pământul este unul, şi am învăţa sã fim liberi precum pãsãrile cerului?
Jacques Perrin

A fost odatã ca niciodatã… Povestea pãsãrilor migratoare este ca o promisiune… Promisiunea întoarcerii. Dacã îşi duc la bun sfârşit cãlãtoria, adesea preţ de mii de kilometri, presãrat cu primejdii, dacã traverseazã munţi, oceane nesfârşite, o fac ca rãspuns la o necesitate vitalã: supravieţuirea. Migraţia lor este lupta pentru supravieţuire.
Primãvara, în emisfera nordicã, îşi iau zborul spre ţinuturile arctice, acelea unde s-au nãscut. Misterioase legi ale naturii – numai acolo se pot reproduce. Unele zboarã fãrã oprire – zile şi nopţi. Altele, cu multe opriri, de-abia ajung la destinaţie, cu mari eforturi. Cu toatele se folosesc de instrumente astronomice pentru a naviga de la o altitudine la alta: soarele şi stelele. Sunt la fel de sensibile la câmpul magnetic al Pământului precum acele unui compas.
Venind de pe continente diferite, pãsãrile migratoare ajung în ţinutul arctic şi de acolo se disperseazã. Pentru om, naturã ostilã, pentru ele, tărâmul abundenţei.
Puii ies curînd din gãoace. Vor fi nevoiţi sã înveţe repede sã zboare şi sã se pregãteascã pentru testul suprem: prima lor migraţie. Cãci vara arcticã se va sfârşi curînd. Întinderile nesfârşite vor îngheţa rapid şi se vor scufunda în noaptea polarã. Acum a venit timpul pentru marea plecare – migraţia de toamnã. Puii de-abia au ieşit din gãoace, şi trebuie să-şi ia zborul cãtre tropice, uneori fãrã părinţii lor.
Prin ce mister reuşesc sã ajungã într-un loc anume, la distantã de mii de kilometri, făcând pentru prima datã acest drum? În emisfera sudicã, alte specii se pregãtesc să-şi ia zborul. Nici un continent nu poate egala măreţia oceanelor. Insulele biciuite de vânturi sunt locul ideal pentru că pãsãrile să-şi facã acolo cuibul. Dacã albatrosul poate aluneca prin valurile uriaşe, pinguinii, inapţi pentru zbor, vor înota pe distanţe uriaşe. Rândunica de mare are cel mai lung traseu de migraţie: 36.000 de kilometri. În emisfera nordicã, migratoarele înaripate aşteaptă din nou primãvara. Aceleaşi cãi cereşti sunt urmate din nou, promisiunea întoarcerii este ţinută. Pãsãrile împlinesc visul omului.