Cu multe secole în urma tătarii au traversat deşertul şi au ars oraşul aflat la marginea lui dispărând apoi din nou. De atunci acel deşert poartă numele de “Deşertul Tătarilor”. Locotenentul Drogo este proaspăt absolvent şi primeşte prima lui misiune. El trebuie să se prezinte la fortul Bastiano pentru a face parte din garnizoană. Fortul se afla la marginea Imperiului, la graniţa cu Regatul de Nord, la marginea unui lanţ muntos şi a Deşertului Tătarilor. El ajunge acolo plin de entuziasm şi-i cunoaşte pe ceilalţi ofiţeri. Dintre aceştia doar căpitanul Hortiz văzuse în tinereţe, în timpul nopţii, nişte călăreţi îmbrăcaţi în alb despre care credea că sunt tătari şi începuse să tragă cu tunurile. Timpul în garnizoană se scurge monoton, între rutină şi alarme false(prezenţa unui cal alb în apropierea fortului provocând consecinţe aproape absurde). În timp entuziasmul lui Drogo dispare, rutina şi blazarea luându-i locul. Va rămâne însă o întrebare: vor ataca sau nu tătarii până la urmă, iar dacă va fi aşa va conduce Drogo apărarea?

“În creaţia lui Zurlini, filmul este considerat a fi opera sa de bază, o adevărată capodoperă. Aceasta peliculă este o alegorie a vieţii omeneşti ca staţie – triaj, ca permanenta aşteptare a unei ocazii ce nu se va ivi niciodată sau odată cu moartea” – Florian Potra – 1989 (Aurul filmului)