Filmul lui Mohsen Makhmalbaf este absolut uimitor în ceea ce privește estetica. De la secvențele inițiale îndrăznețe, în care o tânără (Shaghayeh Djodat) pare să prindă viață din culorile unui covor persan, până la sunetele și imaginile într-o rapidă succesiune pe parcursul filmului, totul este pur și simplu hipnotizant. Cu toate acestea, Gabbeh este mult mai profund decât un simplu film exotic, străin și fermecător. Acesta spune o poveste profundă despre dragostea amânată, care ocupă centrul atenției, oferind o meditație profund umanistă asupra iubirii, dorinței, morții și nașterii, naturii și culturii, magiei și pierderii.

Covoarele, cu cusăturile lor istorice, reprezintă sursa de inspirație imemorială a acestei povești, dar poveștea își trage rădăcinile din diverse locuri, timpuri, motive și situații. Filmul explorează momente trecute și prezente, tineri și bătrâni, arta complexă a vieții de zi cu zi, precum și arta recunoscută a picturii și filmului. Makhmalbaf aduce în fața spectatoriilor un teritoriu vast și divers de senzații și experiențe.

În zilele noastre, aproape orice film cu puțină poezie în el este etichetat rapid ca fiind „cinematografie poetică”. Gabbeh este cu adevărat o expresie autentică a acestui concept. Fiecare element – cuvântul, priveliștea, sunetul, gestul sau culoarea – rezonază metaforic cu altceva: pașii unui animal aduc aminte de mișcările meșterelor care țes covoare; apa curgătoare pare un câmp unduitor în vânt. Într-un context în care cinematografia iraniană contemporană câștigă din ce în ce mai multă apreciere din partea publicului și criticii occidentali, Gabbeh a fost adesea eclipsat de remarcabilele filme neorealiste ale lui Abbas Kiarostami, precum “Printre maslini” (1994). Cu toate acestea, Gabbeh dezvăluie o altă latură a talentului regizoral al lui Makhmalbaf – o latură liniștită, tăcută și atemporală. Stilul fascinant pe care îl adoptă aici – inspirat în parte de maestrul georgian Serghei Paradjanov – îmbină elemente folclorice și moderniste fără a le separa distinct. În ciuda complexității sale copleșitoare, Gabbeh este un film direct și de o claritate cu adevărat sublimă.